Arhimandrit Mitrofor Vicar Dr. Vasile Vasilachi
 
 
PREA CUVIOSIA SA STARETUL VASILE


LA NU MULT TIMP dupa ce am publicat volumul RUGUL APRINS. DUHOVNICII ORTODOXIEI, SUB LESPEZI, ÎN GHERLELE COMUNISTE , în cuprinsul caruia, alaturi de altele, se încearca si o monografie sentimentala a grupului de cercetare si traire mistica, alcatuit din înalti carturari si clerici dintre cei mai profunzi, reuniti de anchetatori sub numele ce a devenit însusi titlul cartii, am avut norocul sa citesc culegerea de texte a parintelui dr. Vasile Vasilachi: DE LA ANTIM LA POCROV. MARTURII SI MARTURISIRI.

Autorul, astazi Vicar al Episcopiei Misionare Ortodoxe Române din America si Canada si preot al parohiei Sfântul Nicolae, din New York, a fost staretul Manastirii Antim, în perioada 1944-1948. Or, ceea ce a însamântat atunci Prea Sfintia Sa, dupa alti conducatori de renume, a ramas viu, sa rodeasca toate câte le-am povestit în scrierea numita, pe care le voi relua aici altcum, mult îmbogatit (pentru ca sa ma lamuresc eu însumi asupra mea si a trecutului meu, bun, rau, cum a fost, ca dintr-acestea doua am iesit cel de astazi, pe care continui sa doresc a-l cunoaste - si tare mi-e teama ca nu voi ajunge la asta niciodata).

Si se cuvine stiut ca Prea Cuviosul staret Vasile n-a urmat unor monahi oarecari, ci dupa alti stareti ca: Arhiereul Irineu Mihalcescu, Arhiereul Emilian Antal, Protosinghelul Nicodim Ionita, Arhiereul Eugeniu Laiu, duhovnici unul si unul, oameni de cultura, de prestanta, culmi ale trairii contemplative si active; drept care, sarcina nu-i fu usurata, ci, dimpotriva, provocatoare, incitatoare, dar pe masura sa spirituala.

De aceea m-a bucurat prilejul de a afla mai exact cât era întinsul si cuprinsul de mare al preocuparilor vietuitorilor din acest asezamânt calugaresc înainte de epoca stiuta de mine, nu putin lucru fiind sa descoperi ca în tara ta s-au numarat mult mai multi oameni de seama decât te-a lasat istoria falsificata ieri sa înveti si ca stradaniile lor tindeau sa salte generatia ta si urmatoarele departe peste ceea ce tu si ceilalti ati izbutit singuri, lipsiti de îndrumare metodica, pedagogica, inimoasa.

La preluarea conducerii obstii, noul staret avea în sarcina întretinerea, cu masa inclusa, a patruzeci de calugari studenti, ca si perspectiva renovarii întregului complex de constructii al manastirii, cu osebire înlocuirea celor doua turle de lemn. Urmarind numele înscrise în lista membrilor Comitetului de renovare, cititorii vor gasi si cele a trei persoane care urmau sa fie condamnate în lotul politic denumit de ancheta, peste câtiva ani: RUGUL APRINS. Iata-i pe aceia care au raspuns chemarii staretului Vasile: Generalul Gheorghe Stratilescu, Generalul Gheorghe Iorgulescu, Generalul Ioan Tone, Generalul Traian Tetrat, Profesorul Universitar Alexandru Mironescu, scriitorul Sandu Tudor si Protosinghelul Sofian Boghiu (secretar si casier). Cei trei din urma vor plati cu libertatea dragostea lor de Biserica, peste aproximativ cincisprezece ani, în lotul despre care a fost vorba. Prof. Al. Mironescu l-a adus jertfa, în marea sa mucenicie, si pe fiul sau Serban, student la facultatea de filologie, sectia de limbi clasice, tânar care se pregatea sa mearga în întâmpinarea chemarii sale teologice. Pilda Brâncoveanului n-a fost uitata.

Alaturi de aceste griji gospodaresti, staretul tutela în chilia sa sedintele literare de joi seara, de la Manastirea Antim. Cei mai multi dintre barbatii citati ca participând la ele îmi erau cunoscuti la data când mi-am întocmit fisele pentru cartea precedenta, dar nu si prezenta unor intelectuali de talia unui Mircea Vulcanescu si a unui Arhimandrit la aceste întruniri: P.C. Haralambie Vasilachi, fratele staretului, si el scriitor de elita.

Cer cititorului îngaduinta de a prelua unele dintre caracterizarile aflate în volumul pomenit, al carui autor a fost martor ocular si suflet al desfasurarii unei stralucite pleiade de cugetatori, nu ca mine, care pe cei mai multi nici nu i-am cunoscut si mai tare as strica bunul lor renume de m-as apuca sa le istorisesc, din banuiala mea nesigura, faptele. Respectivele rânduri prilejuiesc si consemnarea câtorva dintre subiectele ce au atras un public numeros la acele reuniuni:

Ion Marin Sadoveanu care ne-a citit manuscrisul sau marunt si îndesat scris cu penita, care prezenta într-o înfatisare excelenta scena martirajului Sfântului Ioan Botezatorul (...), Arhimandritul Haralambie Vasilachi, cu prezentarea sa filosofica a Adevarului absolut; (...) Paul Sterian, care a înfatisat viata a doi sfinti, în doua sedinte. Nu pot uita adâncimea analizei psihologice în care a înfatisat viata marii mucenite Anastasia Fecioara, izbavitoarea de otrava, pe care Biserica noastra o sarbatoreste la 22 decembrie.
Apoi, altadata a prezentat Razboiul nevazut al Sfântului Cuvios Paisie cel Mare din Egipt, cu tot tezaurul lui de învataturi. (...) Spre aceasta bogatie de daruire a sfintilor nazuia însusi Paul Sterian, pe care noi pe dreptul îl socoteam ca pe un Mecena pentru multele is frumoasele realizari de la Manastirea Antim. La fel se înfatisa în comuniunea celor din cercul literar de la Antim scriitorul Sandu Tudor, care scânteia cu un spirit critic în bogatia sa de cunostinte în spiritualitatea crestina si necrestina a lumii contemporane(...). Cât priveste pe Alexandru Mironescu - Codin - cum îi spuneam noi, venea cu prestigiul sau universitar, cu probitatea sa stiintifica si filosofica, dovedita cu prisosinta în cartea ce-i aparuse în acest timp, LIMITELE CUNOSTINTELOR EXACTE, pe care o ilustra în chip cu totul obiectiv - cum fortele însesi se distrug unele pe altele si sfârsesc asa precum au avut si un început.
Mai sunt pomeniti dr. Vasile Voiculescu si Profesorul Anton Dumitriu.

Va sa zica, la Antim se nascuse spontan o scoala literara ortodoxa.

Cunoscându-se valoarea condeielor înjugate, nu ma tem sa afirm ca ea ar fi putut dobândi în timp un pret la fel de mare cu aceea a celebrilor poeti si prozatori catolici din Franta inter- si postbelica, ma refer la curentul literar sustinut de un Peguy, un Mauriac, un Claudel, un Maritain, continuati astazi de un Bernanos, ar fi putut, daca nu se insinua din umbra prigoana anti-intelectuala si anti-crestina ce a curmat acel avânt vestitor al unui posibil rasarit, înecat în bezna unui cataclism neasteptat: atragerea tarii în patul lui Procust, scurtator de capete si picioare.

Joile literare purtau un dialog cu conferintele de duminica dupa-amiaza.

Acestea erau propuse de aceiasi Arhimandrit Haralambie Vasilachi, Prof. Alexandru Mironescu, dr. Vasile Voiculescu, Prof. Anton Dumitriu, Paul Sterian, poetul si pamfletarul Sandu Tudor, dar si de Arhimandrit Benedict Ghius, Fratele Andrei Scrima, ca si de Profesorii teologi: Ioan G. Savin, Pr. Dumitru Staniloae, de Generalul prozator Constantin Manolache, de Mitropolitul Tit Simedrea si de nenumarati altii - ierarhi, profesori secundari, ingineri, medici, chiar si studenti.

Manastirea încuraja si creatia artistica. O comisie compusa din plasticianul Mac Constantinescu, Prof. Al. Mironescu, poetul si ziaristul Sandu Tudor, Prof I.D. Stefanescu, a premiat cei mai buni iconari ortodocsi:

Arhimanditul Sofian Boghiu si pictorul Eugen Profeta. Iar compozitorul Paul Constantinescu, organizatorul corului Manastirii, condus de Protosinghelul Veniamin Gavrilovici, a primit un premiu de sase milioane lei pentru cele doua ORATORII ale sale, ce au schimbat destinele muzicii culte române.

S-a instalat în incinta Manastirii si un cuptor pentru ceramica. Din pacate, a fost mutat la Patriarhie. Pictorita Olga Greceanu, invitata, a împodobit cu mozaicuri zidul exterior frontal al bisericii.

Tot la Antim se întrunea si Cercul iesenilor: Era o placuta întâlnire cu toti oamenii de seama ai Moldovei din vremea aceea: Profesorul universitar Neculcea, Presedintele Academiei Ion Simionescu, C. Ifrim, fostul primar al Iasilor, Generalul Constantin Manolache, mare scriitor, fratii Ionel si Pastorel Teodoreanu, ce însufleteau cu verva spiritului lor adunarile, avocatul Omer Popovici, Profesorul Ioan Petrovici, cu prestanta sa universitara si ilustru conferentiar, Mihail Sadoveanu, care venea rar, dar totdeauna cu spiritul sau de paternitate a Moldovei, atragea iubirea tuturor.

La acestia ar mai fi de adaugat si multi altii care erau socotiti tot ieseni, ca Profesorul Mihai Ralea, Profesorul Constantin Fedeles, Ioan Lucretiu Patrascanu etc. .

O atare explozie cultural-religioasa nu va mai cunoaste Biserica noastra timp de cincizeci de ani, deoarece mare era teama guvernantilor de orice adunare de români unde se lucra la îmbogatirea si ascutirea mintii, cu atât mai mult când aceasta opera se întemeia pe cugetarea crestin ortodoxa, al carei precept de baza este iubirea de aproape, ca opus al luptei de clasa ce trebuia impusa pentru distrugerea neamului. Si nu o cunoaste nici astazi, deoarece intelectualitatea româna a fost scurtata de capetele ei în puscarii, dupa cum se va vedea mai departe.

Cui i-a folosit aceasta distrugere?

Bineînteles ca vecinului gigant ce nu putea supravietui decât preschimbând tarile mici, de dincolo de hotarele sale, în producatoare de bunuri alimentare si industriale pentru saturarea unui pântec rosu, nesatios , fara fund.

Aceasta este pricina pentru care clericii si carturarii mireni înhamati la continuarea combustiei spirituale aratate au fost aruncati în temnite. Prea mare le era impactul asupra credinciosilor, iar el putea deveni îndemn la opozitie.

Cât îi priveste pe fratii Arhimandriti Haralambie s Vasile Vasilachi, ei fura obligati din primele zile ale anului 1948 sa apuce calea exilului.

Schitul Balamuci nu i-a primit; nici Manastirea Caldarusani; nici schitul de lânga Târgoviste: Trivale; nici Stanestii. În plus, porunca era sa fie despartiti unul de celalalt. Arhimandritul Vasile ajunse la Manastirea Neamt; Arhimandritul Haralambie la Schitul Vovidenia. De aici, cel din urma fu carat la manastirea Dobrovat; apoi la schitul de lânga Crasna, de unde a fost trimis preot de parohie, în satul Tupilati.

Ultima sa aventura fu scoaterea silnica din monahism si revenirea în casa parinteasca.

Parintele Vasile, chemat de la Neamt, a fost uns staret la Manastirea Moisei. De aici, reveni la Neamt. Ulterior pleca staret la Schitul Pocrov, în noiembrie 1949. Vietui pe loc pâna în 1959, când fu alungat din monahism, prin acelasi decret anti-monahal, ca si fratele sau.

Apoi au fost ambii arestati, rostogoliti de navala valului ce i-a rapit libertatii si pe calugarii si mirenii din lotul RUGUL APRINS.

N-as vrea sa închei acest prim capitol privitor la Antim sub semnul stelei care lumineaza vietile lor pierdute îndaratul gratiilor. Mai curând socot ca se potriveste a-l lasa pe însusi parintele Vasile sa puna capat rândurilor de fata, în dulcele sau stil bisericesc (nu lipsit de ironie, în prima parte), cu evocarea vietii de obste de la Pocrov:

"Nu aveam cartela de gaz, caci nimenea nu era salariat, dar foloseam din plin lumina soarelui, lumina zilei era a noastra, a tuturor, fara cartela. Sfintele Slujbe le faceam noaptea; când perdelele întunericului cadeau, noi intram în paraclis si la lumina blânda a lumânarii ne rugam pâna târziu, savârsind Ceasul al IX-lea,Vecernia, Pavecernita s Acatistele. La fel dimineata, când rasarea Steaua Diminetii, pare ca aud si acuma pe Parintele Haralambie, care nu avea timp sa-si strânga snururile de la ghete, cum alerga tropaind pe cerdac catre paraclis, oprindu-se la fereastra parintelui Varahil, strigându-i sa mearga la biserica, dar el de la prima chemare si raspundea: Sunt gata! - sculându-se din scaunul lui de lemn în care a dormit toata viata. Si-n tainica lumina a lumânarii din biserica, ce cauta sa risipeasca cât de cât întunericul, parintele Varahil rostea Psalmii tuturor Ceasurilor pe de rost, apoi, când din altar, unde era totul pregatit pentru Sfânta Liturghie, Parintele Haralambie, ori eu, spuneam: Slava Tie Celui ce ai Lumina!, la strana, Protoiereul Gheorghe, fost dirijor de cor, Arhimandritul Demostene, fost dirijor de cor, monahul Dosoftei, fost cântaret de biserica, cântau îngereste cu totii Doxologia cea mare s apoi dau raspunsurile la Dumnezeiasca Liturghie. Si când ferestrele Paraclisului erau albastrite de lumina, noi cu totii ieseam cu o bucurie duhovniceasca de lumina pe care nimenea nu putea sa ne-o ieie de pe fetele noastre..."

Au stat Ceasurile, au amutit psalmodierile, s-au stins lumânarile, s-au încuiat usle, iar Usle Împaratesti s-au facut nevazute pentru ochii celor doi frati calugari.

"În toamna ultimului an, cel de al zecelea la Schitul Pocrov, în fiecare seara, de cum umbrele înserarii îsi miscau perdelele, la gardurile Schitului aparea o ceata de opt ursi, sareau gardul, intrau în livada si toata noaptea, pâna-n zori, puneau stapânire pe toata asezarea Schitului. Nimenea nu putea sa vina si sa treaca pe acolo, iar noi eram prizonieri în casa, caci pe sub ceardacuri ei erau pretutindenea. Asa au venit, zi de zi, saptamâna de saptamâna si câteva luni, pâna ce iarna cea grea i-a alungat în pesterile lor. Ne spuneau oamenii toti, nu e semn bun acesta...." 

Si n-a fost. N-a fost semn bun deloc.

(Mihai Radulescu )