Arhimandrit Mitrofor Vicar Dr. Vasile Vasilachi
 
 
CREZUL MEU CRESTIN DE VIATA
-- Jurnal Intim –


Toata viata mea, personal, nu am facut politica si nici nu m-am calauzit de principiile politice ale altora. Crezul meu de viata este acela de a fi in slujba Domnului Iisus Hristos si al Bisericii Sale. Slujind Lui, desigur ca am fost si in slujba oamenilor, indiferent de orientarile lor de viata.
Inca din anii de pruncie, scumpa noastra Mama, Presvitera Aglaia, m-a harazit in fata Icoanei Domnului Iisus Hristos, sa fiu numai in slujba Bisericii. Dintru inceput, ca pilda am avut pe scumpul si venerabilul nostru Tata, Protoiereul Gheorghe I. Vasilachi, care toata viata sa nu a facut nici un fel de politica, desi a fost solicitat de mai multe ori sa fie deputat ori senator. Politica, ne spunea el, e o grupare de putere omeneasca, ce cauta sa te integreze in structura doctrinei ei dictatoriala, despartindu-te de Dumnezeu si de toti oamenii. Iata pentru ce el si toti cei sapte copii ai lui nu au fost angajati in nici intr-un fel in politica. Insa, cu totii, au iubit mai presus de toate Biserica si Neamul romanesc. In aceasta atmosfera mistica de slujire a Bisericii a fost si a predicat toata viata sa, revarsand darurile ceresti ale Sfintelor Taine in sufletele intregului popor si in ale copiilor sai.
Satul in care m-am nascut, in anul 1909, la 28 Ianuarie, e Idrici, ce facea parte din comuna Rosiesti, judetul Falciu. Satul isi avea o asezare frumoasa pe apa Idriciului, intre domoalele dealuri moldovene, ferit de drumul mare al Docolinei, in care-si are alergare apa Barladului. Capitala satului nostru era Rosiestii in care s-a nascut la 20 Decembrie 1768, pruncul Vasile, fiul lui Grigore Costachi-Negel, care a ajuns marele Mitropolit al Moldovei – Veniamin Costachi. Figura sa stralucitoare era pretutindenea dominanta, desi trecusera aproape doua veacuri. Mosiile sale parintesti dela Rosiesti, ca si cele din tinutul Vasluiului, le daduse Spirodoniei din Iasi, cu legamant testamentar ca tot omul din Tara Moldovei sa aiba catare spitaliceasca gratuita.
La seminarul Teologic din Husi am fost ales presedinte al Societatii Culturale “Veniamin Costachi”. La Iasi, ca diacon si preot, am slujit si am predicat pentru ani in marea Catedrala zidita de Mitropolitul Veniamin Costachi, in care se alfa si osemintele sale. Iar ca director al Mitropolie am stat cativa ani in palatul sau mitropolitan, precum si in casele zidite de el. In anul 1942, la implinirea a o suta de ani de la demisia lui Veniamin Costachi, i-am scris si tiparit viata sa, iar in anul 1946, la implinirea la o suta de ani de la moartea sa, rugat fiind de “Cercul Iesenilor din Bucuresti, am tinut o conferinta comemorativa la Ateneul Roman din Bucuresti.
Prin calugarirea mea la Manastirea Neamtu, la 6 Septembrie 1936, viata mi-am inchinat-o intru totul lui Dumnezeu si Bisericii Sale, cautand sa pazesc Legea Domnului si sa nu cad sub osanda acelor preoti din Vechiul Testament, despre care insusi Dumnezeu spune: “Preotii au calcat legea Mea si au pangarit cele sfinte ale Mele; ei nu au facut deosebirea dintre ceea ce este sfant, de ceea ce nu este sfant si nu au facut deosebirea dintre ceea ce este curat si necurat; ei au nesocotit zilele Mele de odihna si astfel Eu am fost injosit de catre acestia – zice Dumnezeu din ceruri (Iezechil 22:26). In vreme ce menirea preotilor, o spune acelasi Dumnezeu, este “sa invete pe poporul Meu ce este sfant de ceea ce nu este sfant si sa le lamureasca ce este curat de ceea ce nu este curat (Iezechil 44:23).
Privirile in toata viata mi-au fost mereu atintite la Domnul nostru Iisus Hristos, dupa indemnul Sfantului Apostol Pavel: “Cu ochii atintiti asupra lui Iisus, incepatorul si implinitorul credintei… “ (Evrei 12:2) Si dupa chemarea aceluiasi apostol: “Fiti urmatori mie, precum si eu sunt lui Hristos” (I Corinteni 11:1). Ca fiecare crestin, si smerenia noastra a fost sub privirile divine, revarsand har si binecuvantare, sporindu-ma mereu duhovniceste si acordandu-mi deosebite chemari de respunderi in viata, ca director de Mitropolie la Iasi, ca secretar si predicator al Patriarhiei si staret al Manstirii Antim.
Cat priveste dela oamenii care faceau politica, am suferit, de-a lungul anilor,ocari, blasfemii, alungari din serviciul Bisericii, lipsuri, inchisoare si tot felul de loviri, dar tot timpul, Bunul Dumnezeu a fost, in suferintele mele, aproape de noi, m-a mangaiat si mi-a ajutat sa ies din aceste prigoane, mereu deschizandu-mi, El, o usa la o cale noua de viata. Ingerul Bisericii Sale m-a incredintat adesea si pe mine, smeritul, de pronia divina ce mi se acorda: “Stiu faptele tale; iata am lasat inaintea ta o usa deschisa, pe care nimenea nu poate sa o inchida, fiindca desi tu ai putere mica, tu ai pazit cuvantul Meu si nu ai tagaduit numele Meu” (Apocalipsa, 3:8).
Puterea politica era contra mea, dar puterea lui Dumnezeu era mai presus de puterea omeneasca si desi eram trecut prin “foc si apa”, mana atotputernica a lui Dumnezeu era aceea care ma scotea la limanuri bune de viata, la care valurile ce tulbura omenirea sa sfarma si se opresc, retragandu-se la adancurile nimicirii lor, iar pe tarmul eternitatii apare ceea ce e Vesnic, insusi Dumnezeu cu nemarginirea Sa atotputernica.
In clipa in care chemarile mari de a fi Episcop si de a participa la conducerea Bisericii Ortodoxe Romane – Patriarhul Nicodim mi le-a oferit la Bucuresti, iar Mitropolitul Irineu ma numise la Iasi --, atuncea s-au napustit asupra mea, sa ma opreasca, daca, mai intai nu fac pact cu crezul lor comunist, dar Bunul Dumnezeu mi-a ajutat si am respins aceasta ispita, care-mi oferea marire omeneasca, dar care-mi cerea sa ma fac partas la robirea Bisericii si a Neamului romanesc. Atuncea ei m-au amenintat cu mari opresiuni si suferinti si lipsuri, inlaturandu-ma dela chemarea ce o aveam de Predicator al Catedralei Patriarhiei, dela conducerea revistei “Biserica Ortodoxa Romana” a Sfantului Sinod si dela conducerea Staretiei Manastirii Antim din Bucuresti, trimitandu-ma ca simplu vietuitor la Manastirea Neamtu, apoi la Moisei in Maramures si, de acolo, la Horaita si Secu, si, in cele din urma, la Schitul Pocrov, in vreme ce Fratele Haralambie era purtat din schit in schit in eparhia Husului.
Toate acestea le-au incheiat politica, punandu-ne la o alta si mai grea incercare, la inchisoare, pe mine la opt ani si pe fratele Haralambie la sapte ani; el a si murit in inchisoarea dela Gherla. Cu privire la cele suferite acolo, am scris o carte in limba americana, intitulata: “Another world, memories from Commnunist prisons” (Alta lume, Amintiri din inchisorile comuniste). Mila si Bunatatea lui Dumnezeu au fost totdeauna cu mine, deschizandu-ne si usile inchisorii. Si daca Mitropolitul Iustin Moisescu n-a voit sa ma primeasca la Iasi, Dumnezeu, prin ucenicul sau Episcopul Teofil, mi-a deschis usa la Cluj si am fost, cinci ani de zile, preot in satul Bobalna din Ardeal. Printr-un alt vrednic ucenic al Sau, prin Arhiepiscopul Victorin, Dumnezeu mi-a deschis usa sa vin in Statele Unite ale Americii, unde ma aflu de aproape douzeci de ani, fiind preot slujitor mai intai la Biserica “Sfantul Mihail” din Southbridge, Massachusetts, opt ani de zile, apoi la Detroit, Michigan si la Windsor, Ontario, in Canada, cinci ani, iar din 1984, la Biserica “Sfantul Nicolae” din New York.
Si in Tara si in America, ochii mi-au fost atintiti mereu la Domnul nostru Iisus Hristos, sa vad ce a facut El cand El a venit pe pamant sa mantuie pe oameni si ce ar fi facut El acuma in imprejurarile in care ne aflam in Romania si aicea si in care si eu smeritul ma aflu.
La venirea Sa si ca Om, Domnul nostru Iisus Hristos s-a aflat intr-o Tara, Palestina, care era ocupata de Imperiul Roman. Omeneste vorbind, ar fi fost de asteptat ca El sa se angajeze in desrobirea ei. Ca Ebreu dupa trup ar fost sa se inroleze in una din gruparile care ezistau pe atuncea, ca sa scoata din robie Palestina. Au fost unii care lucrau pe fata impotriva tiraniei Romane, altii pe ascuns, in taina, iar altii pe o cale piezisa prin compromis cu puterea politica si, in sfarsit, altii in o forma idilica de lupta, fie pe o cale mistica, fie prin una de creatii literare! Domnul nostru Iisus Hristos insa nu a aderat la niciunul din aceste curente nationaliste.
Ca Dumnezeu, El nu coborase din Ceruri ca sa se ataseze la impliniri de ganduri si planuri omenesti de politica. El aducea omenirii intregi o cale noua de viata, cu gaduri ceresti de eliberare de toate opresiunile si nedreptatile din omenire. El isusi era Calea, Adevarul si Viata, care deschidea pentru omenirea toata o era noua de viata a Omului cu Dumnezeu. El aducea eliberarea de pacat in care se aflau oamenii de pe top globul pamantesc de atunci, nu numai Evreii si la cei din Asia, dar si Romanii si Grecii si Tracii si Scitii si toate popoarele indo-europene si cele din Africa.
La toate popoarele lumii privea cu mila ochii Sai cei Dumnezeiesti, ca la niste “oi fara pastor”. Toti se alflau in lanturile pacatelor, prin care calcasera legea lui Dumnezeu si suferea intreaga omenire, de aceea si cadrul mic al Palestinei din acele vremuri isi desfasurase misiunea Sa Divina, prin predici prin care descoperea, pentru omenirea toata, care-I Adevarul, care-I Intelepciunea eterna care poate aduce lumina in sufletul omenirii, iar prin tamaduiri a tot felul de suferinte sufletesti si trupesti, aducea o usurare la toti cei aflati in chinurile vietii. Cu acest plan de lucru, zi si noapte strabatea orasele si satele, si in case si pe drumuri, pe tarmuri de mare si in pustie, in sinagogi si in temple, propovaduia, pentru omenirea toata, Evanghelia Sa.
Aceasta au observat-o si Romanii in frunte cu Guvernatorul Pontiu Pilat, care nu I-a gasit nici o vina. Si din scaunul sau de judecata, in fata intregului popor, Pilat a spus: “Eu nu-i gasesc nici o vina” (Ioan 19:6). Dar cei ce calauzeau politic poporul lui Israel, au pus pe oamenii lor si ei insisi au strigat: “Rastigneste-L! Pilat le-a zis: Sa rastignesc pe imparatul vostru? Arhiereii –care facusera compromis cu Romanii --, au raspuns: Nu avem imparat decat pe Cezarul. Atuncea L-a predat lor ca sa fie rastignit” (Ioan 19:15-16). Si rastignit fiind, a murit pe Cruce, varsandu-si sangele pentru mantuirea intregii omeniri, impacand prin iertare pe Omul din lumea toata cu Dumnezeu.
Si asa a dat posibilitatea ca toata lumea sa faca parte din Familia lui Dumnezeu, toti putand fi frati si surori ai lui Iisus Hristos. Prin aceasta El a lasat pentru toate popoarele Pacea Sa cea sfanta, incetand de a se cuceri unele pe altele si jefuind si omorand pe oameni. El indeamna pe toti la iertarea dusmanilor lor.
Acestui crez de viata noua mi-am inchinat si eu viata, ca sa ajunga sa fie pe pamant imparatia lui Dumnezeu, in care fiecare popor sa traiasca in pace, in hotarele firesti ale tarilor lor, bucurandu-se de toate darurile bogate ale acestui pamant dat cu indestulare de Dumnezeu si de comorile cele ceresti ale invataturii Divine si a harurilor revarsate de Dumnezeu in Biserica Sa cea sfanta. Si astfel Paradisul pierdut sa-l putem redobandi, incepand chiar din aceasta viata.
In viata noastra de mai bine de o jumatate de veac am vazut prabusindu-se imparati si imparatii, regi si regate, domnitori si domnii, guverne si partide, tirani si oameni ce au facut tot felul de compromisuri in viata, boagati si petrecareti, ca intr-o grabnica filmare. Deasemenea am vazut implinindu-se Scripturile: toate necazurile I-a izbavit” (Psalm 33:16). Si printre cei miluiti de Domnul am fost si eu smeritul, “trecandu-ma prin foc si prin apa”, dar pieirea nu m-a mistuit pina acuma. Intr-adevar Domnul nostru Iisus Hristos “mi-a fost mie scapare” (Psalm 93:22). Singur Iisus Hristos –ieri si azi si in veci – este Acelasi” (Evrei 13:8), in eternitate. El singur ne incredinteaza: “Nu te voi lasa, nici nu te voi parasi”(13:5). Slava si multumita lui Dumnezeu pentru toate.

28 August 1988

(din “Intreita iubire de Dumnezeu, Biserica si Neam “ )